În agricultura modernă, nu este suficient să știm câte kilograme de îngrășământ aplicăm la hectar. La fel de important este să știm cum sunt distribuite aceste kilograme pe suprafața terenului.

Un îngrășământ aplicat cu 200 kg/ha poate însemna, în realitate, zone în care plantele primesc mult prea mult și zone în care primesc mult prea puțin. Tocmai de aceea, testele de împrăștiere uniformă sunt un instrument extrem de important pentru verificarea mașinilor de fertilizat.

Ce vedem într-un astfel de test?

Metoda este relativ simplă. Se așază o serie de tăvi de colectare perpendicular pe direcția de deplasare a tractorului, pe toată lățimea de lucru a mașinii. În timpul trecerii, granulele de îngrășământ sunt colectate în fiecare tavă.

După trecerea utilajului, cantitatea de îngrășământ din fiecare tavă este cântărită. Valorile obținute arată exact cum a distribuit mașina îngrășământul de la un capăt la celălalt al lățimii de lucru. (EU CAP Network)

În cazul testului prezentat în imagini, se poate observa foarte bine principiul: tăvile sunt dispuse pe lățimea de lucru, iar granulele colectate permit compararea cantității distribuite în diferite puncte.

De ce nu este suficientă calibrarea cantității?

Un utilaj poate fi calibrat să aplice, de exemplu, 200 kg/ha, însă asta nu garantează automat că distribuția este uniformă.

Pot exista mai multe cauze:

• reglarea incorectă a dozării;
• poziția incorectă a paletelor;
• turația discurilor;
• înălțimea utilajului față de sol;
• viteza de deplasare;
• caracteristicile fizice ale îngrășământului;
• umiditatea produsului;
• granulația și densitatea;
• uzura componentelor utilajului;
• vântul;
• distanța dintre trecerile succesive.

Cercetările arată că proprietățile fizice ale îngrășământului și reglajele mașinii pot modifica semnificativ lățimea efectivă de lucru și uniformitatea distribuției. (AGRIS FAO)

Așadar, două îngrășăminte aplicate cu aceleași reglaje nu vor produce neapărat același rezultat.

Coeficientul de variație – cifra care spune cât de uniform lucrăm

Rezultatele testului sunt transformate într-un indicator numit coeficient de variație (CV).

Formula este:

CV = deviația standard / media cantității colectate × 100

Cu cât valoarea CV este mai mică, cu atât distribuția este mai uniformă. (EU CAP Network)

În practica europeană, pentru evaluarea uniformității distribuitoarelor centrifugale, standardul EN 13739 utilizează ca reper un CV de maximum 15%. (EU CAP Network)

Asta înseamnă că un test efectuat direct în câmp ne poate arăta dacă lățimea de lucru declarată sau utilizată în practică este într-adevăr potrivită pentru combinația utilaj + îngrășământ + reglaje.

Ce se întâmplă atunci când distribuția nu este uniformă?

Consecințele pot fi vizibile în cultură.

Într-o zonă care primește prea puțin îngrășământ, plantele pot suferi de deficit de nutrienți și potențialul de producție poate fi pierdut.

În schimb, într-o zonă care primește prea mult, nu obținem neapărat o producție mai mare. Putem avea consum inutil de îngrășământ, costuri suplimentare și chiar riscuri pentru cultură și mediu.

Studiile privind distribuția îngrășămintelor arată că neuniformitatea poate conduce atât la pierderi economice, cât și la efecte negative asupra mediului. (ScienceDirect)

Practic, media de 200 kg/ha poate arăta perfect pe hârtie, în timp ce plantele din teren primesc cantități foarte diferite.

Suprapunerea dintre treceri este esențială

Un distribuitor centrifugal nu aruncă aceeași cantitate de îngrășământ pe toată lățimea sa. De regulă, distribuția are o formă asemănătoare unei curbe Gauss sau trapezoidale: cantitatea este mai mare în zona centrală și scade spre margini.

De aceea, trecerile succesive trebuie suprapuse corespunzător pentru a obține o distribuție uniformă pe teren. (EU CAP Network)

Aici apare una dintre cele mai importante concluzii ale testului: lățimea de lucru nu trebuie stabilită doar după cât de departe aruncă îngrășământul utilajul, ci după uniformitatea obținută după suprapunerea trecerilor.

Un test simplu poate preveni pierderi importante

Într-o fermă care lucrează sute sau mii de hectare, diferențele aparent mici pot deveni foarte importante.

Dacă un distribuitor lucrează neuniform, fermierul poate cheltui bani pe îngrășăminte fără să obțină eficiența dorită. În schimb, un test făcut înainte de campania de fertilizare poate identifica rapid problema și permite corectarea reglajelor.

În practică, procedura este una de tipul:

testare → cântărire → calcularea CV → reglare → retestare.

Dacă rezultatul nu este satisfăcător, se pot modifica poziția paletelor, înălțimea distribuitorului, poziția orificiilor sau alte reglaje, după care testul se repetă. (EU CAP Network)

Agricultura de precizie începe și de aici

Putem avea GPS RTK, hărți de aplicare variabilă și distribuitoare moderne capabile să modifice doza în timp real. Dar dacă mașina nu distribuie uniform îngrășământul pe lățimea de lucru, precizia sistemului este compromisă.

O doză prescrisă corect nu valorează foarte mult dacă nu este distribuită corect.

De aceea, testarea distribuitorului trebuie privită nu ca o operațiune suplimentară, ci ca parte din procesul de pregătire a utilajului pentru fertilizare.

În plus, testarea direct în condițiile fermei este importantă deoarece rezultatul poate fi influențat de produsul concret utilizat, nu doar de datele din manualul mașinii.

Concluzie

Testul cu tăvi poate părea o metodă simplă, dar oferă fermierului o informație extrem de valoroasă: unde ajunge efectiv îngrășământul pe teren.

Într-o perioadă în care prețul inputurilor este important, fiecare kilogram de îngrășământ trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de el.

De aceea, înainte de a spune că un distribuitor „merge la 24, 27 sau 30 de metri”, ar trebui să ne întrebăm:

„La ce lățime lucrează cu adevărat uniform?”

Iar răspunsul corect îl poate da un test de împrăștiere făcut în câmp.

Uniformitatea nu se presupune. Se măsoară.